Si daca realitatea mea e cea mai frumoasa // Imi place cu capul in nori // Mi-e tema ca daca ma apropii de pamant ma voi rani

De ce sa nu ma opresc la ea. Nu-mi place ce se intampla in jurul meu. Iluzia maturitatii ne permite sa ranim, sa distrugem oameni si lucruri. Luam hotarari in baza normelor. Urasc cuvantul asta si ceea ce semnifica. Urasc restrictiile, urasc sa le pun, ador sa le ridic, imi place liberatatea, imaturitatea care imi permite sa ma bucur de tot ce se intampla in jurul meu, de zambete, de flori, de culori. Nu eu sunt cea care pierde. Eu am pierdut deja mult. Am hotarat sa pus stop. Nu mai pierd nimic de acum inainte.
Voi merge cu viteza, voi trai senzatii noi si nu voi regreta nimic.

Ma ascund // Tie nu ti-a trecut… Tie nu ti-e bine

Si nici cand ma regasesc in lacrimile ei nu-mi dau sema ca ma scund. Ma mint ca mi-e bine cand de fapt doar exist fara alte senzatii de fericire sau multumire. Simt ce cred ca ar trebui sa simt. Am ajuns sa vad si ceea ce nu este acolo de dragul normalitatii. Vreau sa cred ca am depasit momentul si din nou ma atrage in vortex si ma readuce in trecut. Ca in desenele animate cand esti prins de un resort si te chinui sa te deplasezi dar in momentul in care obosesti, el profita si te trage violent inapoi. Asa ma simt acum. Ma simt aruncata in trecut si senzatiile se precipita, amintiri, mirosuri, imagini, chipuri si sunete dragi imi trec prin minte si as vrea sa plang. As vrea sa plang ca un copil fara sa trebuiasca sa spun motivul.

Cum minti ochii albastri violeti ai unui copil de 3 ani….

Ca sa continuam seria cu “m-am indragostit iremediabil de tine si de inima ta” semnat Alex si… “e cam cea mai buna chestie pe care ai scris-o pana acum” semnat M, azi ma sufoc dar inca nu stiu de ce. S-a terminat sesiunea dar inca nu am dat pe la Ploiesti, cu toate ca inima imi dicteaza cu o furie nebuna sa ma intorc in zona sigura unde nu am dat de el timp de 3 ani… Apropo de asta cum e ca timp de 3 ani de cand ne-am despartit sa nu ne intalnim niciodata in orasul nostru. Ne-am intalnit in schimb la Sinaia de zilele toamnei acum 2 ani si apoi ne-am intors cu trenul acasa impreuna… si varul lui de 2-3 ani a venit la mine cu ochii mari violet (chiar asta e culoarea mostenita de la Buni si Carmen) si m-a intrebat daca sunt suparata pe el si daca de asta nu mai vin pe la el… si se uita micutul la mine si mi se rupea inima… era asa de serios… dar ce m-a emotionat a fost ca, desi trecuse mai mult de jumatate de an, micutul inca isi mai amintea de mine si, mai rau, ii era dor si se credea vinovat. Ce ii spui unui copil care, neintelegand de ce, dar care invata ca exista un motiv pentru orice si o urmare pentru orice fapta, se gandeste ca pe dani nu ma puteam supara, pe alina, nu, pe maria, nu, … , asa ca numai el ramanea… Eu incercam sa evit intalnirea cu ei dar nu s-a mai putut… s-a apropiat el si i-am cerut ajutor din privire… raspunsul lui?… nu mi-l amintesc dar imi amintesc ca l-am luat in brate si l-am strans tare si l-am asigurat ca nu e vina lui, ca o sa ne mai vedem … am mintit un pusti inocent, singurul suflet din acea gara care nu avea voie sa se simta vinovat pentru ceva. “De ce nu le spunem sa se impace?” Alina a fost chiar draguta… era clar… dintre toti oamenii de acolo, numai noi ne vedeam pe maluri diferite de ocean… numai pentru noi era complicat… si numai pentru noi inca mai e complicat. Anyway, revenind la prezent, as vrea sa merg acasa, sa nu mai raman in bucuresti din motive clar stupide care nu numai ca nu merita dar nu ar trebui sa existe in prima faza. Inca un nume pe o lista (de mess spre exemplu). Daca nici weekendu viitor, dupa o saptamana pe mail la serviciu nu merg acasa, imi dau singura palme.

“Indragostire..iubire..relatia ideala…”

cand vorbesti si glumesti cu el la orice ora din zi si din noapte si nu te respinge atunci cand are momente proaste, cand strabati jumatate de oras ca sa-i duci o aspirina, cand construiesti lucruri impreuna cu el - castele de ziare si cutii de chibrituri, cand te invata lucruri noi, pentru ca nu se uita de sus la tine cand nu stii ceva si nici nu te critica, cand imparti si cea mai minuscula bomboana cu el

cand te lasa sa-l rasfeti si sa-l pupi si sa-i zambesti fara motiv si asa, din senin, cand patinezi cu el pe gresie si faci campionat, cand poti face dragoste cu el, dar si sex, cand pleci cu el in cautarea locului unde s-ar putea gasi carti de joc minuscule in Bucuresti, cand il lasi si te lasa sa povestesti cate-n luna si-n stele, cand te strange in brate si te lasa sa-l strangi in brate atunci cand tuna, cand iti cumpara sireturi noi desi barbatii nu cumpara de obicei sireturi

cand se uita la tine si tu esti obosita si ai cearcane si simti ca te vede frumoasa, cand imparte cu tine si tu imparti cu el, dar mai raman si lucruri si parti din viata doar ale lui si doar ale tale, cand vezi multe lucruri noi cu el si calatoresti mult si cunosti oameni noi, cand iti cumpara creioane chinezesti cu guma in cap pentru ca nu ai avut destule in copilarie

cand ai rabdare cu fricile lui si el nu pleaca de langa tine doar pentru ca uneori nu ai ritmul lui sau te considera cam ciudata, cand poti sa te bati cu perne cu el la ora 5 dimineata si apoi sa va faceti costume de baie din pene, cand nu pui la inima orice moment urat, pentru ca stii ca nu are cum sa fie totul roz mereu intr-o relatie, cand vine cu tine sa faci fotografii si nu se plictiseste cand tu faci poze la pete de rugina

cand te cheama cu el atunci cand se duce intr-un loc plictisitor pentru tine pentru ca stie ca nu te intereseaza ca te plictisesti, atata vreme cat esti cu el, cand nu se supara pentru ca tu te porti ca un copil rasfatat si tampit, cand nu te superi pe el pentru ca se poarta ca un copil rasfatat si tampit, cand nu se teme sa faca planuri cu tine, cand puteti lucra amandoi separat, dar unul langa altul, cand nu te paraseste la greu, cand va schimbati amandoi macar un pic unul pentru altul si nu simtiti ranchiuna facand asta.”
by, 4471

Inainte de cartea de piatra, la dreapta… numai acolo

O mie de primaveri as putea sta asa in bratele lui fara sa ma plang de ceva. Imi place cand isi trece mainile prin parul meu, mainile lui mari de fost handballist, ma simt in siguranta cand ma tine in brate (imi aduc aminte de o poza in care ma tinea asa si mainile lui imi acopereau mijlocul), imi place cand ma pupa zgomotos si apasat pe obraz sau pe frunte cand spun o prostie, cand intarzii la intalnire sau am o idee buna, si-mi place cand saruturile noastre dureaza mult si nu ne pasa daca am inceput sa ne sarutam pe canapea si am ajuns pe lustra. Timpul si spatiul dispar cu totul cand sunt cu el, oameni, cuvinte, imagini se pierd in neant, ramanem noi, o fiinta incontestabil perfecta pentru ca nimeni nu percepe existenta ei si deci nu-i poate sesiza defecte sau imperfectiuni. O fiinta completa, traind fericirea suprema pana la eventuala coborare inapoi pe pamant. Ne trezeste soarele si zambim mult si ne continuam viata cu secretul acesta ascuns in inima, in corp. Am vrut de atatea ori sa uit dar iata-ma aici vorbind de un present inexistent, a ghost of a perfect past. O mie de nopti, o mie de zile, o mie de sarutari, o mie de imbratisari, si cand crezi ca sunt destule, iti dai seama ca vrei mai mult, iti doresti vesnicia numai pentru tine, fara martori. Scriu aici pentru va asa vreau, scriu fara paragrafe pentru ca ideile sunt dezordonate complet in mintea mea, scriu in sfarsit fara sa-mi pese daca place cuiva sau daca ma judeca cineva, scriu pentru ca am incercat sa nu scriu si totul se aglomereaza in mintea mea, scriu pentru ca trebuie sa fac putin loc, scriu ca sa gasesc motive sa merg mai departe, sa fac loc ideilor noi, e un fel de terapie (cum zice M) pentru suflet, e un fel de loc de veci al unor idei… un fel de …trecatorule, sunt ratacit pe meleagurile astea. fii bun si aprinde o lumanare si pentru mine… undeva langa o carte de piatra pe partea stanga al unui cimitir din Ploiesti

Atat de simplu

sunt un om ca oricare altul.
un om care trece de mii de ori pe langa mii de oameni, mii de priviri, mii de ganduri ratacite, nicaieri nu sunt eu. poate caut un fir de praf intr-o raza de soare, un zambet mai ciudat, o adiere de vand modelat de o suvita de par, o mica floare printre degetele unei bunici, acea senzatie care sa imi faca acel moment unicul pentru care respir. am o viata in fata sau poate doar o clipa. nu am multe lucruri dar am o multime in acelasi timp. este alegerea mea. sunt totul sau un nimeni, ador clipa de fata sau o urasc, iubesc acum sau mai astept, privesc norii sau trec mai departe, miros florile sau le ignor, alerg, zambesc, respir, iubesc, privesc pentru ca exist, exist asa cum vreau eu sa exist. sunt eu si nimeni alta. eu

http://www.i-deea.com/

Nu vreau sa devii rece…

Nici eu nu vreau dar imi este imposibil sa dau inapoi. Ar trebui sa stiu macar cand mi s-a intamplat, dar eu nici macar asta nu stiu. Ma agit pentru lucruri banale, intru in polemici fara rezultat si ma simt bine la gandul ca am avut dreptate, insa pe plan personal am stagnat la nivelul de acum 2-3 ani. Sigur ca unele sentimente au faduit complet dar nimic nu a evoluat. Nu-mi pasa, cam asta este stadiul la care sunt acum. Ar trebui sa fiu furioasa ca nu a venit, nu a sunat sau ca a dormit la prietena lui. Si totusi nu-mi pasa. Imi place cand e la mine, totul e firesc atunci, dar mai departe de usa camerei mele pur si simplu nu-mi mai pasa. Nu pot sau nu vreau sa cred ca am iubit la epuizare si acum nu mai sunt capabila. Nu cred in limite si cu siguranta nu pot cred ca daca ma hotarasc sa-mi pese, o sa ma trezesc intr-o dimineata cu multe sentimente fata de el si de restul oamenilor. Nu apar peste noapte dar la mine se pare ca nu mai apar deloc si-mi pare rau. Dar nici asta nu-mi spune nimic. Nu-mi pasa ca-mi pare rau. E doar o propozitie care se loveste de peretii mintii mele fara vreun ecou emotional de orice fel… Nu vreau sa intelegeti ca ma plang. Demult imi doream sa se intample asta dupa certuri interminabile cu mama si bocete de cateva ore sub plapuma, dar acum parca nu mai e la fel. Acum lucrurile se aseaza pe un fagas oarecum normal si nu vreau sa merg pe el fara sentimente. As vrea totusi daca citeste cineva asta si are vreun remediu sa fie bun si sa mi-l spuna. Imi place sa iubesc dar as vrea sa simt asta si pentru oamenii noi intrati in viata mea.
(…)

Si azi …

… m-am trezit din cauza soarelui si a lui Lumi (dar povestea asta o ignor pentru binele tuturor). Cum spuneam, la Bucuresti e un soare de te scoate din minti mai ales cand ai camera cu vedere la rasarit si cu ai draperii de nici un fel. E cam greu sa se opreasca lumina in geam, indiferent cat de scumpe au fost termopanele. Acum ma chinui sa disting imaginea de pe monitor si simt cum ma orbeste lumina dar nu cedez… trebuie sa scriu…. Ba nu, ma duc sa mananc cu Ana, nu pot sa infrang soarele….

Am mancat, ne-am culaturalizat si am fost la cumparaturi. Asta e noUa mea achizitie low price de la LTB :D.

De dimineata …

…cand trebuia sa invat pentru examenul de azi (pe care btw l-am picat fara drept la apel eu si juma de serie) m-am trezit atat de vesela ca era soare incat a trebuit sa imortalizez momentul. Cum nu-l puteam poza pe el, the next best thing eram eu :p. You know you love me…

Banca Monidala alias BIRD

Asta ar trebui sa-mi ocupe mie timpul la ora unu noaptea. Si mi-l ocupa intr-un mod ciudat, ascuns undeva intr-un colt obscur al minetii mele. Vorbeam aseara cu finlandeza mea draga despre faptul ca sunt foarte stresata si daca as fi fumata totul mi s-ar parea chill si mi-ar fi mai bine. Sa va spun eu teoria mea despre asta. De doua nopti ma trezesc pe la 3-4 asa din senin fara sa stiu cine sunt, unde sunt, ce trebuie sa fac, daca am fost la examen la piete sau nu, daca e sambata sau trebuie sa ma duc la serviciu, daca mi-am luat concediu pentru azi sau pentru maine, apoi la 7 cand suna ceasul sa plec la serviciu ma trezesc ametita ca e prea soare afara si ma gandesc ca ambele mele telefoane si laptopul conspira impotriva mea si de fapt e cu mult trecut de 9 si deja am intarziat la job. Asa ca intelegeti confuzia mea in a spune da unei afumaturi care imi va ameti putini neuroni care mai detin o informatie exacta despre mine. Ca sa va spun adevarul, sunt Andreea (Andru pt unii, Andrushka pt altii, Raluca pentru cineva, B pentru altcineva, printesa lu tata si floarea lu mama - confusing dar dati ignore), sunt in camera mea la Bucuresti, la un birou din lemn masiv pe care o anumita perosana refuza sa mi-l vanda si de care am prins un drag enorm, mai ales ca deschiderea sertarelor este singurul efort fizic considerabil depus in ultima vreme, trebuie sa adorm la loc pentru a nu fi un zombi a doua zi, am fost la examenul de piete (dar e ca si cum n-as fi fost - inca nu stiu daca l-am luat sau nu), nu e sambata (inca - mare pacat), trebuie sa ma duc la serviciu fiindca mi-am luat concediu doar vineri si chiar e 7 si ceva doar ca s-a mai marit ziua, conform principiilor bine stabilite si apropierii primaverii (asta fiindca sunt o optimista). Bun!! Asta stiu acum dar nu garantez ca nu ma voi trezi la noapte cu alte intrebari la fel de inteligent ridicate de singurele celule ale corpului care nu se mai divid si nu se regenereaza. Asa ca trebuie sa intelegeti de ce tin asa de mult la ele si nu vreau sa leneveasca dupa o partida cu maria care din cate am auzit eu e foarte buna la asta. Apoi daca eu nu as mai fi mereu in priza si atenta la detalii, ce s-ar intampla cu mine. Imi place agitatia, ma simt bina cand am dreptate si abia astept sa ma cert cu cineva care sustine ca nu am; nu as reusi asta cu neuronii indragostiti de Ea si de altele ca ea. Eu ma trezesc la 9 dupa ce am stat in club pana la 5-6 si merg la serviciu. E drept ca pe la 4 in acea seara nu mai sunt in stare de nimic, dar sunt ok. Am o verva fantastica si nu regret majoritatea lucrurilor spuse si facute. Nu stiu daca m-as putea obisnui cu un Eu calm.